Deși autoritățile din Marea Britanie cer extrădarea fraților Andrew și Tristan Tate pentru a răspunde în fața unor acuzații grave, precum viol și violență, fratele mai mare pare complet detașat de perspectiva procesului. Andrew Tate continuă să se bucure de luxul bucureștean și de compania unor domnișoare atrăgătoare, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Imagini exclusive cu Andrew Tate în plină acțiune
Cunoscut pentru stilul său opulent și pentru felul în care își etalează succesul, Andrew Tate a fost surprins recent în două ipostaze care confirmă imaginea sa de bărbat sigur pe sine și permanent în centrul atenției. Prima întâlnire a avut loc într-un local de fițe din nordul Capitalei, acolo unde „Cobra” a fost văzut în compania unei șatene. Cei doi au stat la povești, au savurat băuturi reci, iar apropierea dintre ei era evidentă. La un moment dat, tânăra l-a atins ușor, în timp ce el fuma un trabuc, complet relaxat. Ulterior, cei doi au intrat într-o clădire din apropiere.
Dintr-o întâlnire în alta – viața continuă pentru Andrew Tate
La mai puțin de 24 de ore, Andrew a fost surprins din nou – de data aceasta alături de o brunetă cu părul creț, la Brasserie, un restaurant frecventat de milionari. Au mâncat împreună, au discutat relaxat și s-au bucurat de o atmosferă destinsă. Mașina de lux cu care venise Andrew era parcată în apropiere, semn că nimic nu s-a schimbat în rutina sa extravagantă.
Extrădare? Nu pare deranjat
Cu toate că extrădarea sa este iminentă, Andrew Tate nu pare preocupat de problemele juridice care îl așteaptă în Marea Britanie. Se comportă ca și cum ar fi în vacanță, fără nicio grijă. După masa luată împreună, cei doi au părăsit localul cu bolidul lui Andrew, îndreptându-se către o destinație necunoscută.
În timp ce autoritățile se pregătesc pentru transferul său, Andrew Tate continuă să trăiască viața la intensitate maximă, într-un București care pare să-i ofere terenul perfect pentru show-ul personal.