
Temperaturile scăzute din ultima perioadă transformă nopțile într-o provocare majoră pentru supraviețuirea persoanelor fără adăpost. O operațiune de salvare a avut loc ieri seară în Pitești, după ce un locuitor a alertat autoritățile prin intermediul platformei SmartCity, semnalând o persoană aflată în dificultate pe strada Tudor Vladimirescu.
O echipă comună, formată din reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Pitești, alături de echipaje ale Jandarmeriei și Poliției Transporturi Feroviare, s-a deplasat de urgență la adresa indicată.
