web analytics
duminică, aprilie 14, 2024
Imagine 3
AcasăActualitateTrei persoane au MURIT STRIVIȚI! Planșeul unei ferme agricole s-a prăbușit peste...

Trei persoane au MURIT STRIVIȚI! Planșeul unei ferme agricole s-a prăbușit peste aceștia!

Trei persoane au murit după ce planşeul unei ferme agricole s-a prăbuşit, joi, peste ele, în localitatea Stănişeşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare, containerul de căutare-salvare şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

„Ajunse în teren, echipajele operative au acţionat pentru extragerea persoanelor prinse sub dărâmături. Acestea au fost extrase succesiv, în stare de inconştienţă, fiind predate echipajelor medicale pentru efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cele trei victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, conform Agerpres.

Poliţiştii au deschis o anchetă sub coordonarea procurorului criminalist în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments