web analytics

VICTOR SLAV – CUCERIT DE O PITEŞTEANCĂ!

Oficial, Victor Slav trăieşte o poveste de dragoste alături de Raluca Silea. Dar, chiar şi în aceste condiţii, prezentatorul Kanal D îşi trăieşte viaţa ca şi cum ar fi un burlac veritabil. Recent, aflat într-un club, ex-ul Biancăi Drăguşanu a „păcătuit“ cu o superbă tânără din Piteşti. Colegul Cătălin Cazacu de la show-ul „Vulturii de noapte“ l-a „acoperit“.

Adina Maria este numele tinerei, este make-up artist, de o frumuseţe răpitoare şi pasionată de sală, fapt ce se vede şi pe trupul perfect cu care l-a cucerit şi pe Victor, în incinta clubului Mon’arch din Piteşti, unde Victor Slav şi Cătălin Cazacu obişnuiesc să vină să se distreze. Alături de cei doi, în poze apar şi alte frumuseţi ale Argeşului, cum ar fi Atena Popa, fata cunoscutului politician Iani Popa, dar şi Elena Simona Ştefan, o altă frumuseţe a Argeşului, cunoscută sub apelativul de Zâna, însă cea care l-a cucerit pe Victor este Adina.
Victor Slav a trecut peste despărţirea de Bianca Drăguşanu şi, ulterior, a început o relaţie cu Raluca Silea. În primă fază, cuplul a preferat să ţină legătura departe de ochii curioşi ai lumii.

Victor Slav, „sufocat“, de domnişoara din Piteşti!
Victor Slav a prezentat-o inclusiv familiei pe femeia în braţele căreia şi-a găsit fericirea după ce s-a despărţit de Bianca Drăguşanu, însă asta nu înseamnă că poate rezista tentaţiilor din Piteşti!
Potrivit Cancan, în club, tânăra l-a „sufocat“, pur şi simplu, pe prezentatorul show-ului „Vulturii de noapte“. S-a „lipit“ de el şi nu i-a dat pace nicio secundă. Ba mai mult, la un moment dat, Adina l-a şi sărutat pe Victor Slav, în timp ce îl ţinea de gât. Ce-i drept, pe obraz. Ex-ul Biancăi Drăguşanu a părut, uşor, prins în „off-side“, dar nu foarte deranjat de postura în care se afla. Părea puţin stânjenit de faptul că este filmat şi că ipostazele ar urma să ajungă publice, dar pe urmă au apărut şi poze cu cei doi împreună, chiar şi un selfie de a doua zi, din maşina piteştencei noastre, cu Victor pe scaunul din dreapta, selfie la care Adina a adunat multe comentarii cu inimioare, semn că ar putea să fie ceva mai mult între ei şi poate Victor s-a despărţit de cea care-i este iubită şi a ales-o pe frumoasa noastră piteşteancă.
Potrivit unor surse din anturajul celebrului bărbat, prezentatorul de la „Vulturii de noapte“ şi-a premeditat „adulterul“ de la Piteşti. Din câte se pare, cu o săptămână înainte de mega-party-ul la care a participat alături de Cătălin Cazacu, ex-ul Biancăi Drăguşanu a anturat-o pe sexoasa în compania căreia a fost surprins weekendul trecut. Se pare că, în săptămâna dinaintea petrecerii, Victor Slav şi bruneta din Piteşti au vorbit, aproape zilnic, pe diferite platforme de comunicare şi au planificat în amănunt weekendul de pomină.
„Adina şi Victor vorbesc de aproximativ o săptămână. De când şi-a anunţat prezenţa la evenimentul ce a avut loc sâmbătă, cei doi au discutat intens. După petrecere au rămas împreună, iar duminică au petrecut la o terasă din oraş. Tot timpul cât a stat în oraş, Victor a fost acompaniat de Adina“, a mărturisit o persoană din anturajul sexoasei pentru Cancan.

Cătălin Cazacu, pe post de „paravan“
Lângă Victor Slav şi Adina Maria, tânăra cu care a „păcătuit“ în Piteşti, s-a aflat, mai tot timpul, Cătălin Cazacu, nimeni altul decât colegul de platou al fostului soţ al Biancăi Drăguşanu la Kanal D. El a fost, probabil, un fel de „paravan“. O acoperire în aşa fel încât Victor Slav să aibă o scuză acasă, în caz că va fi luat la rost de actuala sa parteneră, Raluca Silea. Cel puţin aşa pare la prima vedere.
Concluzia este că Victor Slav, sub atenta supraveghere a lui Cătălin Cazacu, s-a distrat de minune în compania Adinei Maria. Au existat între ei îmbrăţişări, săruturi, dansuri… O noapte perfectă! Ţinem să precizăm că nu este pentru prima dată când prezentatorul Kanal D ajunge în Piteşti. Conform unor surse autorizate, ex-ul Biancăi Drăguşanu şi-ar fi făcut deja un obicei ca în fiecare weekend să meargă în diverse cluburi din reşedinţa judeţului nostru.
Ceea ce arată că ar putea fi şi un alt gen de legătură între Victor Slav şi Adina Maria, tânăra din Piteşti, cu care vedeta a „păcătuit“ sub privirile colegului Cătălin Cazacu de la Kanal D.

A fost căsătorit cu Bianca Drăguşanu
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au cununat civil pe 6 septembrie 2013, la Starea Civilă a Sectorului 3 din Bucureşti. Nunta au făcut-o pe 29 septembrie 2013, iar naşi au fost Nicoleta Luciu şi soţul ei, Zsolt Csergo. La câteva luni după ce au devenit soţ şi soţie, în 2014, din păcate, ei au divorţat. Ulterior, şi-au reluat relaţia în secret, după care blonda a făcut totul public.
Bianca Drăguşanu i-a dăruit o fiică lui Victor Slav. Sofia Natalia a venit pe lume pe 26 septembrie 2016. La sfârşitul lunii iulie, Bianca şi-a încheiat colaborarea cu postul de televiziune Kanal D, astfel că nu a mai prezentat emisiunea „Te vreau lângă mine“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *