
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Valul lui Traian, județul Constanța, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda „Accidentul”.
Din cercetările desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești a reieșit că, în data de 3 august 2026, suspectul ar fi indus în eroare o femeie de 90 de ani din comuna Izvoru. Victima a fost apelată pe telefonul fix de un bărbat care s-a dat drept medicul curant al fiicei sale, cerându-i bani pentru achiziționarea unor aparate medicale urgente. În aceeași seară, în jurul orei 20:00, suspectul s-a prezentat la domiciliul bătrânei, de unde a preluat suma de 41.000 de euro.
Bărbatul a fost depistat marți, 8 septembrie, pe raza județului Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Constanța, și a fost condus la audieri în baza unui mandat de aducere.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, urmând ca miercuri, 9 septembrie, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.
