
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, fiind suspectat de violență în familie, amenințare și distrugere. Forțele de ordine au fost alertate de mama acestuia, o femeie de 59 de ani din comuna Budeasa.
Conform primelor verificări efectuate de polițiști, bărbatul și-ar fi agresat fizic mama pe o stradă din localitate. Ulterior, acesta ar fi amenințat-o pe femeie și ar fi spart două geamuri ale locuinței în care locuiesc. Echipajul sosit la fața locului a evaluat situația, iar victimei i-a fost înmânată o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată.
În acest caz a fost deschis un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor detaliilor în care au fost comise faptele, respectând prezumția de nevinovăție.
