Vlad Musta, câștigătorul singurei ediţii de până acum a show-ului de talente “The Four”, s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins drogat la volan în zona unui complex imobiliar de lux din Pipera.
Încă un artist de la noi, prins drogat la volan! Vlad Musta a fost oprit, la sfârșitul săptămânii trecute de agenții Serviciului Poliției Rutiere Ilfov, care au organizat un filtru, în Voluntari, în zona Pipera. La testarea cu aparatul alcootest, rezultatul a fost zero, dar verificarea cu DrugTest-ul a relevat faptul că artistul avea în organism substanțe interzise.
Vlad Musta a rămas fără permis și a fost transportat cu mașina Poliției Rutiere la sediul Institutului Național de Medicină Legală, unde i-au fost recoltate probe biologice. Potrivit surselor judiciare citate de Gândul, printre șoferii trași pe dreapta s-au numărat și mai multe persoane publice, între care și președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu.