
Cetățenii din Pitești sunt informați că în noaptea de miercuri, 29 iulie, spre joi, 30 iulie 2026, va fi organizată o campanie de dezinsecție la nivelul întregului oraș. Operațiunile se vor desfășura în intervalul orar 22:00 – 06:00, având ca obiectiv eliminarea insectelor dăunătoare sau periculoase, precum puricii, muștele, țânțarii și căpușele.
Primăria Pitești a precizat că specialiștii de la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului vor folosi tunuri de pulverizare a vaporilor cu o rază de acoperire de până la 50 de metri. Pentru o eficiență maximă, vor fi tratate străzile, parcările, aleile dintre blocuri, spațiile verzi, parcurile, străduțele din zonă și cimitirul „Sfântul Gheorghe”.
Produsul utilizat se numește CYPERTOX FORTE, acesta fiind omologat de Ministerul Sănătății și înregistrat în Registrul național al produselor biocide destinate profilaxiei sanitare umane.
Se recomandă apicultorilor și proprietarilor de animale sensibile să adopte măsuri preventive pentru a evita orice incident. De asemenea, se avertizează că substanța poate fi toxică dacă este inhalată sau ingerată și poate declanșa reacții alergice cutanate. În caz de contact cu pielea, este indicată spălarea rapidă cu apă și săpun, iar în cazul contactului cu ochii, inhalării sau ingestiei, trebuie aplicate măsurile de prim ajutor și solicitată intervenția medicului dacă este necesar.
