web analytics
duminică, mai 5, 2024
Imagine 3
AcasăActualitatePiteşti: AMENDĂ de 38 de mii de euro la un azil!

Piteşti: AMENDĂ de 38 de mii de euro la un azil!

- Advertisement -

La data de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați, de către reprezentanții Prefecturii Argeș, cu privire la faptul că, au fost semnalate mai multe nereguli privind activitatea unui centru de cazare și îngrijire persoane vârstnice, din municipiul Pitești.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, împreună cu reprezentanții mai multor instituții cu atribuții de control, pentru efectuarea verificărilor.
Menționăm faptul că, locația a fost verificată, anterior, în data de 10 iulie 2023, de către comisia mixtă de control.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Valoarea amenzii aplicate pentru neregulile grave constatate în cadrul acestui centru de cazare și îngrijire persoane vârstnice s-a ridicat la suma de 38 de mii de euro!

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments