Sâmbăta trecută, internetul românesc a luat foc. Pantera neagră despre care se vorbea că s-ar plimba nestingherită prin sudul Bulgariei și care ar fi fost „zorită” în județul Vâlcea, la Măciuca, pare să fi trecut și granița județeană în Argeș!
Conform mai multor utilizatori de Facebook, felina exotică a fost observată mai întâi la Morărești. „Cobora agale panta, se uita la șosea ca și cum aștepta pe cineva cu Loganul”, povestește un martor ocular pe internet. Dar cea mai spectaculoasă apariție ar fi fost… la Dedulești.
„Jur pe ce am mai sfânt, am văzut-o sâmbătă seara la Dedulești! Stătea în spatele terasei și scotocea printr-un coș de gunoi. Când am plecat, mânca un mic cu coadă de muștar, n-a lăsat nimic în urmă!”, povestește un alt internaut într-o postare devenită virală.
Fotografiile postate sunt, desigur, neclare – dar acest lucru nu i-a împiedicat pe români să își dea cu părerea. Unii spun că e panteră sigur, alții cred că e o pisică supraponderală filmată cu un telefon Nokia din 2007.
Între timp, rețelele sociale au explodat cu meme-uri și glume. Cineva a propus chiar organizarea unui nou festival culinar: “Pantera Taste Dedulești – cu mici nelimitați”.
Oficialii locali sunt mai rezervați. Un reprezentant al Gărzii de Mediu a transmis sec: „Analizăm imaginile. Nu putem confirma identitatea animalului fără dovezi clare. Până acum, n-am văzut decât fum… și muștar.”
Totuși, locuitorii din zonă sunt în alertă și unii au început deja să-și închidă pisicile în casă, „să nu se combine” cu pantera din Balcani.
Până când misterul va fi elucidat, un lucru e sigur: dacă pantera e într-adevăr la Dedulești, a nimerit unde trebuie. Acolo, nici cei mai sălbatici prădători nu rezistă tentației – fie ea din meniu sau… din coșul de gunoi.