AcasăActualitateMesajul surprinzător publicat de Mario Iorgulescu din clinica în care este internat...

Mesajul surprinzător publicat de Mario Iorgulescu din clinica în care este internat în Italia

- Advertisement -

Mario Iorgulescu a revenit în atenția publicului după o nouă postare distribuită pe rețelele sociale. Fiul lui Gino Iorgulescu, aflat într-o clinică de recuperare din Italia, a transmis un mesaj care a stârnit numeroase reacții în mediul online.

În postarea sa, însoțită de o fotografie în care apare într-un cadru ce pare mai degrabă de vacanță decât unul medical, Mario Iorgulescu le-a transmis urmăritorilor că își selectează atent persoanele pe care le acceptă pe contul său de Instagram.

„Nu accept pe oricine pe pagina mea de Instagram. Ori ne cunoaștem, ori trebuie să existe un motiv bine întemeiat să ne cunoaștem. Vă pup oricum”, este mesajul publicat de acesta.

Apariția vine la câteva luni după ce Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare în dosarul accidentului rutier produs în anul 2019, soldat cu moartea unui tânăr. În prezent, acesta se află într-o clinică de recuperare din Italia, unde, potrivit familiei și apărării sale, urmează tratament medical.

De-a lungul timpului, Mario Iorgulescu a avut mai multe apariții controversate în spațiul public, iar activitatea sa din mediul online a continuat să atragă atenția și după internarea în Italia.

About The Author

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments