AcasăFără categorieGabriela Cristea, apariții tot mai incendiare

Gabriela Cristea, apariții tot mai incendiare

- Advertisement -

Gabriela Cristea are o ambiție devastatoare. După ce s-a luptat ani la rândul cu kilogramele în plus, prezentatoarea a demonstrat mereu că se poate și că, dacă vrea, poate arăta precum un model la 20 de ani. Fără exagerare, vârsta nu își spune cuvântul în cazulprezentatoarei de televiziune, iar acest lucru o dovedește chiar ultima sa imagine urcată în online. Gabriela Cristea a împărtășit cu fanii din mediul online problemele pe care le-a avut cu cele mici, victoria și Iris. Pentru că a început sezonul rece, iar temperaturile deja au scăzut, cele două fetițe au răcit la sfârșitul lunii septembrie. Motv pentru care Gabriela Cristea a făcut și o noapte albă.

Vedeta a povestit că nu a reușit să se odihnească și la fel a pățit și fetița ei Iris. Cele două au fost ținut treze din cauza secrețiilor nazale abundente ale celei mici, care i-au îngreunat somnul. 
 „Am avut o noapte albă, pentru că a fost o noapte cu mulți muci. Noi suntem cu muci amândoi copiii și mi s-a părut groaznic, deși azi-noapte nu am avut decât un singur copil acasă. Tavi a fost plecat la Brașov și el a avut parte de mucii lui acolo. Noi am folosit decât apă termală și am extras secrețiile cu pompița specială. Noi folosim de obicei pompița de gură”, a spus vedeta pe Instagram.


About The Author

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments