web analytics
marți, aprilie 22, 2025
AcasăActualitateDoliu! Urmau să se căsătorească, dar au murit în accident!

Doliu! Urmau să se căsătorească, dar au murit în accident!

- Advertisement -

Zi de doliu în localitatea Mănăuți din Suceava. Cei patru dansatori ai ansamblului Florile Bucovinei din Rădăuți morți într-un cumplit accident la Dorna Candrenilor în timp ce se întorceau de la un spectacol au fost conduși pe ultimul drum. Printre cei care și-au pierdut viața se află și doi logodnici: Maria (26 de ani) și Andrei (31 de ani). Cei doi erau de 9 ani împreună, iar anul viitor ar fi trebuit să-și jure credință veșnică în fața lui Dumnezeu.

În loc de nuntă, două familii se pregătesc acum de înmormântare. Toată comunitatea s-a strâns la casa lor din Mănăuți, casă pe care ei au ridicat-o.

Doi dintre cei patru interpreți de muzică populară morți la Suceava într-un teribil accident erau iubiți

Patru tineri artiști au murit în teribilul accident, după ce mașina în care se aflau a intrat cu viteză într-un stâlp de pe marginea DN17. Accidentul s-a produs după ce șoferul a adormit la volan. O a cincea persoană se află în stare gravă, la spital.

Maria și Andrei erau foarte cunoscuți și foarte respectați de întreaga comunitate.

Vestea morții fulgerătoare a celor ce ne-au fost colegi și prieteni dragi ne-a lăsat un gol imens în suflete și în Familia Ansamblului Folcloric FLORILE BUCOVINEI. Suntem alături de familiile îndoliate la ceas de grea încercare… Drum lin către ceruri, dragii noștri dragi! Nu vă vom uita niciodată, MARIA, IOANA, ANDREI și ROBERT!„, a transmis Casă de Cultură din Rădăuți.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments