La Alegerile locale 2020, care au loc astăzi, 27 septembrie, românii vor merge la urne pentru a-i vota pe cei care vor conduce administrația din localitățile în care locuiesc. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00. Alegătorii își pot exprima dreptul la vot până la ora 21:00, oră la care toate secțiile se închid. Pentru a-și putea exprima votul la alegerile locale, pe cetățenii trebuie să meargă la secțiile la care sunt arondați și să aibă la ei acte prin care să-și dovedească identitatea.
Alegătorii care se vor prezenta la urne vor trebui să poarte mască de protecție în cabina de vot. În cazul în care au uitat masca acasă, autoritățile le pun la dispoziție în secția de votare unde va fi și dezinfectant.
În cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 28 septembrie 2020, are loc numărarea voturilor, încheierea proceselor verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării. Dosarele cuprinzând rezultatele votării se predau către biroul electoral de circumscripţie. Transportul se face sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Tot până la 28 septembrie, competitorii electorali pot formula cereri pentru anularea alegerilor într-o circumscripţie electorală.
După primirea dosarelor conţinând procesele verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secţiilor de votare şi după soluţionarea contestaţiilor formulate, birourile electorale totalizează voturile exprimate şi atribuie mandatele.0
După primirea proceselor-verbale întocmite de birourile electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti şi soluţionarea sesizărilor privitoare la fraude electorale, Biroul Electoral Central totalizează voturile la nivel naţional şi asigură publicarea rezultatelor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CRISTIAN GENTEA A VOTAT PENTRU UN VIITOR MAI BUN!
Cristian Gentea, candidatul PSD la funcţia de primar al Piteştiului a votat în urmă cu puţin timp la secţia de votare numărul 9 din oraş. Acesta a declarat că a votat pentru viitorul piteştenilor, pentru a pune în aplicare proiectul conceput şi prezentat în perioada campaniei electorale şi chiar a declarat că are lângă el o echipă de profesionişti. ““Am votat proiectul unui oraş în care îţi place să trăieşti şi o echipă de oameni profesionişti în toate domeniile, alături de care pot să fac realizabil acest proiect. Vreau să mulţumesc piteştenilor pentru că au apreciat decenţa campaniei pe care am făcut-o noi şi proiectul propus şi îi asigur că îi vom face să fie mândri de oraşul lor. De asemenea vreau să mulţumesc celor din birourile secţiilor de votare şi le urez să ducă la bun sfârşit procesul electoral de astăzi pentru că vor avea o zi destul de grea. Dumnezeu să ne ajute pe toţi”, a declarat Cristian Gentea.
IONUT MOSTEANU II AȘTEAPTĂ PE ARGESENI LA URNE!
Ionuţ Moşteanu, candidatul alianţei USR-PLUS la alegerile locale pentru funcţia de primar al Piteştiului a votat la primele ore ale dimineţii. Iată ce a declarat acesta la ieşirea de la secţia de votare: “Am votat cu speranţa că Piteştiul va fi un oraş mai aproape de oraşele europene. Invit pe toţi piteştenii să vină la vot, este o vreme superbă. Haideţi să oferim cât mai mare legitimitate următorului primar. Am încredere că piteştenii vor arăta că vor schimbare”, a declarat Ionuţ Moşteanu.
SORIN APOSTOLICEANU: ,,AM VOTAT PENTRU UN ORAS AL VIITORULUI!”
Sorin Apostoliceanu,. candidatul PNL la funcţia de primar a votat şi el în urmă cu scurt timp. Acesta a declarat că a votat pentru un oraş al viitorului, dar şi pentru un preşedinte educat pentru Consiliul Judeţean Argeş. “Astăzi am votat pentru schimbare şi pentur speranţă. Am votat pentru o adminiostraţie profesionistă, am votat pentru fonduri europene care vor schimba imaginea acestui oraş. Am votat pentur locuri de joacă, pentru locuri de muncă bine plătite pentru tineri, pentru zone de relaxare. Am votat pentru un spital municipal şi am votat pentru un oraş viu, sănătos şi pentru un Piteşti al viitorului. Am votat pentru o echipă puternică la Primăria Piteşti, pentru o echipă puternică la Consiliul Judeţean şi am votat pentru un preşedinte educat pentru Consiliul Judeţean. Dragi piteşteni ieşiţi la vot. Este singura noastră şansăî să schimbăm oraşul”, a declarat Sorin Apostoliceanu la ieşirea de la urne.
