Este un om împlinit din toate punctele de vedere. Are o soţie superbă şi o carieră reuşită! Vorbim despre Adrian Bughiu, subprefectul judeţului Argeş. Domnul Bughiu a fost întotdeauna un om transparent, plăcut şi cu o atitudine pozitivă. Subprefectul este mai tot timpul pe fugă şi din acest motiv petrece puţin timp alături de familie. În puţinele zile pe care acesta le are libere preferă să călătorească. Într-un interviu diferit faţă de cele pe care le oferă de obicei, mai mult despre omul Adrian Bughiu decât despre subprefectul Adrian Bughiu, acordat în exclusivitate ziarului nostru, acesta ne-a vorbit despre pasiunile pe care le are şi cum se împarte între familie şi profesie.
Ce timp liber are subprefectul de Argeş?
- Când nu sunt evenimente nedorite şi, din fericire, nu au fost prea multe la noi în judeţ, în fiecare zi, după ora 21.30, pot considera că este timpul meu liber… Timp liber pe care, de obicei, îl petrec acasă alături de soţia mea.
Ce face acesta în timpul liber? - Atunci când agenda zilnică îmi permite, în weekend-uri, mă retrag alături de rude şi de prieteni la căsuţa de vacanţă situată în localitatea de baştină a mamei mele, din judeţul Dâmboviţa. Şi ştiţi cum este… la casă este tot timpul câte ceva de făcut. O dată pe săptămână, ies cu prietenii la fotbal, pe teren sintetic. Nu am cum să uit că am practicat sportul acesta de performanţă timp de peste 25 de ani, chiar dacă nu la un nivel înalt… Aşa că lucrul acesta mă relaxează şi mă tonifiază.
Ce activităţi doriţi să desfăşuraţi dar nu vă permite timpul? - Trebuie să recunosc, nu am mai citit de multă vreme un roman, de exemplu. Strict din lipsa timpului liber şi, poate, şi din comoditate… Am citit foarte mult în diversele etape ale adolescenţei mele dar, din păcate, acum reuşesc doar să citesc presă, legislaţie şi materiale de interes gene-ral.
De asemenea, programul de subprefect şi stricteţea funcţiei nu îmi mai permit să călătoresc aşa cum o făceam acum câţiva ani. Călătoriile reprezintă, de altfel, unul dintre hobby-urile mele. Şi când mă refer la călătorii, tot aici se încadrează şi ieşirile la munte cu cortul de care încă am reuşit să mă ţin, an de an, inclusiv urcatul pe munte.
Unde aţi dori să plecaţi mâine, dacă aţi avea ocazia? - Cu toţii ne-am dori o croazieră în jurul lumii. Dar, deocamdată, rămâne doar un vis… parţial. Asta pentru că luna de miere mi-am petrecut-o într-o croazieră pe Mediterană, alături de naşii noştri de cununie, o aventură care m-a impresionat. Până la urmă contează mai puţin locul unde vrei să ajungi, contează persoana care te însoţeşte.
Ce loc v-a rămas la suflet cel mai mult? - Cred că insulă grecească Zakynthos, cu celebra plajă Navagio, acolo unde, în vara anului 2013 mi-am cerut în căsătorie soţia. Drept pentru care e normal să mă simt legat sufleteşte de acel loc, ce pare desprins dintr-un basm.
Care este activitatea care vă încarcă cel mai mult? - Poate părea paradoxal, dar mă încarc pozitiv atunci când am multă treabă la serviciu, pentru că îmi place cu adevărat să mă simt util. Nu cred că m-aş adapta, de exemplu, să am o muncă strict de birou. În timpul meu liber îmi place extrem de mult să mai meşteresc câte ceva pe la ţară, să mai grădinăresc, să mă hârjonesc cu Fulger, câinele curţii.
Unde a fost ultima vacanţă şi ce impresie v-a lăsat? - Timpul mi-a permis să petrec un weekend la Köln în Germania, la sfârşitul lunii trecute. A fost o excursie relaxantă, cu atât mai mult cu cât a fost petrecută alături de prieteni vechi. M-a impresionat arhitectura oraşului cu Domul, cel mai impozant obiectiv turistic al zonei, infrastructura de transport extrem de bine pusă la punct şi, nu în ultimul rând, relaxarea oamenilor de pe stradă.
La începutul anului, pentru că sunt un împătimit al sporturilor de iarnă, am mers la schi în Austria. Cu siguranţă, mi-aş dori să apuc ziua în care România va putea oferi jumătate din infrastructura domeniului schiabil a ţărilor cu tradiţie din Europa.
Ce planuri aveţi în acest an? - Planurile pe care mi le-am trasat în acest an nu vizează deocamdată decât latura profesională, pentru că se anunţă un an destul de încărcat din punct de vedere al activităţilor pentru Instituţia Prefectului Argeş.
Să nu uităm că ne aşteaptă două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezindenţiale, în organizarea cărora suntem implicaţi direct. Totodată, oricând pot apărea situaţii neprevăzute care să necesite prezenţa mea în judeţ.
Din punct de vedere personal, îmi doresc să fiu sănătos alături de familia mea pentru că, astfel, bucuroşi le-om duce toate!