web analytics
joi, iunie 13, 2024
AcasăActualitateACCIDENT ÎNGROZITOR! DOI FRAȚI AU MURIT! AU INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN COPAC!

ACCIDENT ÎNGROZITOR! DOI FRAȚI AU MURIT! AU INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-UN COPAC!

- Advertisement -

Doi frați au murit miercuri seară, în jurul orei 21:25, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac și s-a răsturnat pe Drumul Național 15D, în afara localității Crăiești.

Accident îngrozitor în Neamț: Doi frați de 18 și 20 de ani au murit după ce au intrat cu mașina într-un copac.  „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 ani, din Oniceni, conducea un autoturism din direcţia Roman spre judeţul Vaslui, pe un sector de drum în pantă ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un arbore şi s-ar fi răsturnat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

„La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare și două echipaje cu ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță. Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au găsit un autoturism care a lovit un copac aflat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau două persoane încarcerate.

Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acționat pentru descarcerarea celor două victime. Din păcate cele două persoane, doi bărbați de aproximativ 19 și 20 de ani prezentau leziuni incomplete cu viața.” – au declarat reprezentanții ISU Neamț

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a precizat că forţele de intervenţie au găsit un autoturism care a lovit un copac şi că în maşină se aflau două persoane. Cele două victime – bărbaţi de aproximativ 19 ani şi 20 ani – au fost descarcerate, însă au decedat.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments