AcasăActualitate633 de ani de la prima atestare documentară a Piteştiului

633 de ani de la prima atestare documentară a Piteştiului

- Advertisement -

Finalul de săptămână a fost unul de sărbătoare în Piteşti. S-au sărbătorit împlinirea a 633 de ani de la prima atestare documentară a municipiului. Seria eveninentelor dedicate Zilelor Municipiului a debutat joi seara, cu un spectacol de vis la Filarmonica Piteşti. A fost un eveniment care a marcat şi 14 ani de existenţă a acestei instituţii care a devenit una de simbol a Piteştiului. 

Vineri a fost o zi dedicată sportului

Vineri a fost o zi dedicată sportului şi simbolului numit FC Argeş. Primarul Cristian Gentea a premiat fostele glorii ale clubului din Trivale. După aceea, actualii jucători s-au întâlnit cu suporterii, fiind un eveniment emoţionant. 

500 de baloane în culorile naţionale au fost lansate din centrul Piteştiului

Un alt eveniment cu totul special s-a petrecut sâmbătă, în jurul prânzului în centrul Piteştiului. Spectacolul oferit de copiiiCentrului Cultural Pitești a fost completat de premiereacâștigătorilor concursului de fotografie “Piteștiul meu”, cele maiapreciate fotografii putând fi admirate în cadrul expoziției în aerliber, din Piața Primăriei.

Lansarea baloanelor aniversare spre cer, împreună cu dorințele buneale tuturor pentru orașul nostru, a fost un moment superb!

About The Author

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments