Argeşul are nou subprefect. Acesta este Dragoş Predescu, gurile rele spunând că acesta este „slujitorul credincios” al lui Radu Perianu. Emanuel Soare a zburat din această funcţie, aceleaşi guri rele spunând că şi el era „slujitorul credincios” al lui Adrian Miuţescu sau hai să ne exprimăm mai academic, mâna dreaptă. Până aici toate bune şi frumoase, până la urmă ştim cum funcţionează lucrurile în politică şi nu numai. Lucrurile s-au iritat în mediul online în momentul în care s-a aflat vârsta noului sub prefect. Acesta are 25 de ani şi chiar dacă Dragoş Predescu a precizat că tinereţea poate să fie un avantaj au fost destui argeşeni care s-au arătat deranjaţi de acest lucru. Nu puţini au fost cei care au precizat că pentru a ocupa o asemenea funcţie trebuie o experienţă mai vastă, fiind greu de crezut că până la 25 de ani cel în cauză a acumulat date suficient de multe. Au fost însă şi voci care au lăudat numirea, mergând pe ideea din sport că „se dă credit tinerilor”. Rămâne de văzut dacă acest lucru va fi sau nu în avantajul subprefectului Dragoş Predescu.
Vârsta noului subprefect a băgat zâzanie între argeşeni
RELATED ARTICLES
