
Lucrările de reînnoire a infrastructurii feroviare pe ruta București-Pitești au intrat într-o etapă importantă. Pe cele două loturi dintre Capitală și Golești, constructorul turc Yapi Merkezi continuă intervențiile, iar în stația CFR Ghergani au fost autorizate noi lucrări.
Începând din 3 septembrie 2026, constructorul poate executa lucrări de înlocuire a unor aparate de cale din stația CFR Ghergani. Intervențiile vizează aparatele de cale 4A, 2 și 6, aflate în capul Y al stației.
Pentru desfășurarea lucrărilor, personalul specializat al Secțiilor CT1 și CT2 București va asigura supravegherea intervențiilor.
O altă etapă a proiectului este transportul cupoanelor de șină nouă către stația CFR Ghergani.
Transporturile sunt realizate de PSP Cargo Group SA, cu garnituri formate din trei cupluri a câte patru vagoane. Fiecare garnitură transportă șine cu lungimea de până la 12 metri și include și un vagon de siguranță.
Trenurile circulă pe ruta Stamora Moravița – Timișoara Nord – Arad – Simeria – Filiași – Roșiori Nord – Chitila – Ghergani.
Proiectul de reînnoire a căii ferate București-Pitești este împărțit în două loturi aflate în execuție.
Lotul 1 , care cuprinde tronsonul Chitila-Ciocănești, firul II, și Ciocănești-Titu, firele I și II, a ajuns la un stadiu fizic de 48,85% . Față de luna precedentă, progresul a crescut cu 3,93 puncte procentuale.
Lotul 2 , aferent tronsonului Titu-Călinești-Golești, are un progres mai mare, de 69,16% , cu 4,42 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în luna precedentă.
În total, cele două loturi au o lungime desfășurată de 196,7 kilometri de cale simplă, echivalentul a mai puțin de 100 de kilometri de cale dublă.
Lucrările sunt executate de compania turcă Yapi Merkezi , care a început intervențiile pe cele două loturi în ianuarie 2024.
Contractul pentru Lotul 1 are o valoare de 285,85 milioane de lei, fără TVA , în timp ce Lotul 2 are o valoare de 377,54 milioane de lei, fără TVA .
Termenul estimat pentru finalizarea celor două proiecte este ianuarie 2027 .
Cele două șantiere au fost incluse inițial în Planul Național de Redresare și Reziliență. În octombrie 2025, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a decis scoaterea lor din PNRR, deoarece lucrările nu puteau fi finalizate până la termenul-limită de 31 august 2026.
Din noiembrie 2025, proiectele beneficiază de finanțare prin Programul Transport .
Un alt proiect de pe ruta București-Pitești, tronsonul Călinești-Golești și Golești-Pitești , cu o lungime totală de 21 de kilometri, a fost executat de asocierea Strabag – Metabet CF și este deja finalizat.
