
Marți, pe 4 august, agenții poliției locale din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale s-au deplasat pe strada Nicolae Labiș, ca răspuns la mai multe sesizări primite de la cetățeni.
La fața locului, s-a constatat că pe un teren se efectuau lucrări de nivelare prin umplerea cu pământ a pantei naturale. Deși, conform Legii 50/1991, astfel de intervenții necesită o autorizație de construire, persoana responsabilă nu deținea documentele legale necesare.
În acest context, a fost întocmit un proces-verbal de constatare și sancționare, fapta fiind pedepsită prin lege cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei. Zona respectivă va rămâne sub supravegherea polițiștilor locali.
Poliția Locală Pitești reamintește că orice lucrări de construcție sau de amenajare a terenului care impun autorizare pot fi realizate doar în baza documentației eliberate de administrația locală, precizând că verificările în teren vor continua.
