Există un Crăciun care nu se pierde niciodată, indiferent cât de mult se schimbă lumea. Crăciunul copilăriei, cu zăpadă mare, cu mâini înghețate ținând o lumânare aprinsă, cu emoția colindului spus tare, de la poartă, și cu așteptarea aceea aproape dureroasă a dimineții de sărbătoare.
În Argeș, Crăciunul a fost mereu trăit, nu doar sărbătorit. Ajunul începea devreme, cu forfota din gospodărie, cu miros de cozonac și mâncăruri pregătite cu răbdare. Casele erau curățate nu doar pentru musafiri, ci parcă pentru suflet. Se spunea că dacă intri curat în Crăciun, vei avea un an bun.
Colindătorii aveau un rol special. Nu erau doar copii care cântau pentru o portocală sau câțiva bani. Ei aduceau vestea bună, norocul, belșugul și pacea. De aceea, ușile se deschideau larg, iar colindul era primit cu respect.
Crăciunul de altădată nu era despre abundență, ci despre echilibru. Despre a mânca împreună, a vorbi frumos, a te așeza la masă cu toți ai casei. Era despre liniște și despre sentimentul că aparții cu adevărat unui loc și unei familii.
Poate că acesta este cel mai mare dar al Crăciunului: să ne reamintească cine suntem.
About The Author
