AcasăActualitateLiviana Pătrașcu - de la o carieră de succes în make-up, la...

Liviana Pătrașcu – de la o carieră de succes în make-up, la micropigmentare!

- Advertisement -

Seriozitate, pasiune și multă muncă – așa a reușit să-și creeze propriul stil. Vorbim despre Liviana Pătrașcu, unul dintre cei mai cunoscuti make-up artiști ai României, lash artist și de curand, specialist în micropigmentare, de la care ne-am propus să aflăm ce înseamnă această tehnică, ce presupune și mai ales care este secretul sprâncenelor superbe.

Ce este micropigmentarea și de ce ai ales sa te specializezi și in acest domeniu?

Micropigmentarea cosmetică este o metodă populară de tratament pentru cei care doresc să obțină sprăncene perfect modelate, un contur al ochilor care va crește expresivitatea acestora sau buze mai pline, cu nuanță perfectă, în cazul în care se apelează la o pigmentare totală sau la intensificarea și conturul buzelor. Mereu am fost pasionată de tot ce ține de domeniul beauty, îmi doream sa fac acest curs de mult timp, dar principalul motiv pentru care am ales să trec la următorul nivel au fost clientele mele care își doreau sa păstreze forma sprâncenelor pe care o obțineam atunci când realizam machiajul. 

Sunt sigure ustensile folosite în micropigmentare?

Bineînțeles că da, avem niște norme foarte stricte de igienă pe care trebuie să le respectăm. Acul din aparat este de unică folosință, acesta vine sigilat și se desface întotdeauna în fața fiecărei cliente, la fel se procedează și în cazul vârfului de pe aparat, deoarece există riscul de sângerare, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm că nu există niciun risc de contactare a diferitor boli sau microbi. 

Cine ar trebui să apeleze la această procedură?

Consider că micropigmentarea este potrivită oricărei femei, fie că are goluri în sprânceană sau pur și simplu își dorește sa își scurteze timpul petrecut în fața oglinzii. Pentru persoanele care suferă de probleme de cădere a parului, cum ar fi alopecia sau subțierea părului, dar mai ales în cazul persoanelor care au făcut chimioterapie, această procedură le va veni în ajutor. 

Care este diferența între micropigmentarea sprâncenelor și tatuarea lor cu pigmenți de corp ?

Pe scurt, micropigmentarea este un proces care folosește ace mici pentru a injecta cerneală în derm (stratul mai adânc al pielii) în scopuri cosmetice. Procedura nu este la fel de profundă ca un tatuaj tradițional și se va estompa în timp, motiv pentru care denumirea de „machiajul permanent” atribuită micropigmentării nu este foarte corectă. În plus, pigmenții folosiți pentru micropigmentare conțin o cantitate mult mai mică de oxid, ceea ce înseamnă că se elimină în mod natural din corp prin procesul de exfoliere al pielii. 

Ce se întamplă dacă rezultatul final al micropigmentarii nu este cel dorit?

Înainte de a trece la procesul în sine de tatuare, are loc consilierea clientei în care se aleg forma, culoarea cât si tehnica prin care urmează sa fie realizate sprâncenele. Initial, sprâncenele sunt mai închise la culoare și mai groase, însă după procesul de vindecare de 28 de zile, aceasta vine la retuș, pentru a ne asigura că rezultatul final este exact așa cum își dorește clienta. Pentru a ne asigura ca rezultatul final este cel mult dorit, există o regulă de aur în micropigmentare, și anume: întotdeauna vom realiza sprâncene mai subțiri și mai deschise la culoare, pentru a putea oricând completa, deoarece este destul de anevoios procesul de îndepărtare al acestora.  

Ce reguli trebuie respectate după micropigmentare?

După micropigmentare cea mai importantă regulă: nu atingeți pielea cu mâinile, nu masați cu cârpe umede sau vată de bumbac și nu scărpinați zona micropigmentată. De asemenea, este interzis să dormiți cu fața pe pernă, să folosiți produse cosmetice, să mergeți la saună sau la piscină.

Care este trend-ul în materie de sprâncene în acest sezon?

Multe femei şi le aranjează aşa cum consideră şi cum se descurcă acasă, însă acum în trend se poartă foarte mult sprâncenele naturale, look-ul natural fresh, curat, atât în materie şi de make-up cât şi de sprânceană. Se poartă foarte mult sprâncenele groase, insa nu mult mai groase fata de plantația naturală. 

About The Author

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments