Procurorii doljeni au explicat că instructorul auto a cerut elevului suma de 300 de euro sau echivalentul în lei. Suma ar fi fost necesară pentru „aranjarea” probei practice pentru obţinerea permisului de conducere.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că, la data de 13.10.2023, în timpul unui curs de conducere desfăşurat pe raza municipiului Craiova, în calitatea sa de instructor auto în cadrul unei şcoli de şoferi, inculpatul V.C. a pretins de la un colaborator cu identitate reală suma de 300 euro (sau echivalentul în lei), promiţându-i că va interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul SPCRPCIV Dolj, cu atribuţii în examinarea candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere, în scopul obţinerii de către aceasta a permisului de conducere.
La data de 16.10.2023, cu ocazia activităţii de prindere în flagrant(…), în torpedoul autoturismului cu care inculpatului V.C. efectua cursurile de instruire practică a fost găsită suma de 1.500 lei, sumă pe care, la indicaţia inculpatului, colaboratorul cu identitate reală a introdus-o în acest compartiment”, au explicat procurorii.