
„Scandalul vergeturilor” provocat de George Buhnici a ajuns până în Argeș! Andreea Vișoiu: ,,nu m-au ofensat spusele d-nului Buhnici deloc. Oare de ce?”
Declarațiile făcute de vloggerul George Buhnici în care își compara soția cu „o minoră” și critica siluetele femeilor aflate pe litoral au stârnit un val de critici în mediul online. În interviul care a iscat un adevărat scandal, vloggerul critică dur femeile „cu celulită și vergeturi” aflate în vacanță pe litoral și își lăuda soția că „arată ca o minoră”.
„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”
În urma acestor declarații, pagina de Facebook a vloggerului a fost asaltată de critici. Iată câteva dintre comentariile internauților.
„Domnule Buhnici, nu știu cine v-a păcălit, dar ultima preocupare a fetelor tinere este sa fie privite de bărbați de vârsta a doua, căsătoriți și fără vreun fizic agreabil.”
„Abia aștept sa merg la mare și să fiu o “balenutza” SPORTIVA ȘI SĂNĂTOASĂ, plină de vergeturi și celulita🥰 sa speram ca nu voi fi încurcată cu vreo minora…ca de! Pedofilia este la moda in secolul tehnologiei prezentat chiar de ipocritul GEORGE BUHNICI! Sunt scârbită și sătulă de astfel de idei eronate din partea societății…va numiți persoane publice? Singurul loc public pe care îl meritați este WC-ul public…”
„După declarațiile tale o să îmi arăt mândră corpul plin de vergeturi si celulita la mare si la piscina, pentru ca ultima mea dorinta e sa vreau sa se uite un libidinos infect la corpul meu.”
„George, caută în dicționar ce înseamnă cuvântul empatie – e ceva ce îți lipsește cu desăvârșire. Ai uitat de unde ai plecat!”
„Mergeți și la un control psihiatric, la psiholog parcă ați fost. Și mai puțină băutură, sunteți persoană publică. Și tată de fetiță. Și nu în ultimul rând, cereti-va scuze, toți greșim!”
Exista totuși și persoane care nu s-au simtit deloc ofensate de spusele lui George Buhnici. Una dintre ele este Andreea Vișoiu, soția celebrului afacerist Valentin Vișoiu. Puteti vedea in imaginile prezentate faptul că Andreea Vișoiu critică dur persoanele cu o greutate mai mare, bai mai mult o numește pufoasă inclusiv pe soția lui George Buhnici. Dacă are sau nu dreptate, e dreptul fiecăruia să judece, cert este că Andreea este într-o formă perfectă!