web analytics
vineri, noiembrie 1, 2024
AcasăActualitateS-a stins din viață un medic renumit!

S-a stins din viață un medic renumit!

- Advertisement -

Coordonatorul bazei aeromedicale SMURD s-a stins din viață la vârsta de doar 42 de ani. Bărbatul a murit după ce i s-a făcut brusc rău la volan. În ciuda încercărilor colegilor de a-l salva, pentru medic nu s-a mai putut face nimic. 

A decedat la vârsta de 42 de ani, iar moartea lui a fost una fulgerătoare. Acesta plecase cu mașina de acasă, fiind însoțit de partenera de viață, medic și ea în Spitalul de Urgență Constanța. Au pornit la drum pentru a-i aduce acasă pe cei doi copii ai lor. Cei mici fuseseră plecați în vacanță.

Însă, în localitatea Mihail Kogălniceanu, medicului Mihai Vlad i s-a făcut brusc rău. El a apucat să oprească autoturismul într-o benzinărie, iar soția lui a sunat imediat la serviciile de urgență, iar mai apoi a început să îi acorde primul ajutor. Femeia este specializată în medicina de urgență și a făcut tot posibilul să își țină soțul în viață până la sosirea ambulanței.

Echipajul medical a ajuns și el la fața locului și pentru minute bune medicii SMURD au încercat să îl resusciteze pe bărbat. Însă, eforturile lor au fost în zadar, iar inima medicului a cedat, decesul fiind declarat. Moartea medicului a fost una fulgerătoare și surprinzătoare, mai ales pentru că nu era cunoscut cu nicio afecțiune medicală.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments