web analytics
miercuri, mai 21, 2025
AcasăActualitateO româncă din Germania e „fiartă” pe celebrul manelist! Și-a tatuat chipul...

O româncă din Germania e „fiartă” pe celebrul manelist! Și-a tatuat chipul lui Dani Mocanu pe picior: „My King”

- Advertisement -

Un artist tatuator din România a trăit una dintre cele mai neașteptate experiențe din carieră, atunci când o clientă din Germania l-a contactat cu o cerere mai puțin obișnuită: și-a dorit să-și tatueze chipul celebrului manelist Dani Mocanu. Ce a părut inițial o farsă pusă la cale de colegii săi s-a transformat într-o lucrare serioasă, care a stârnit reacții în lanț, inclusiv din partea artistului însuși.

Petrică Pălăngean, cunoscut în lumea tatuajelor drept „Picasso”, este recunoscut pentru talentul său de a reda portrete impecabile pe piele. Pe când lucra într-un salon din Munchen, acesta a primit un telefon de la o tânără româncă stabilită în Germania. Cererea? Un tatuaj cu fața lui Dani Mocanu.

„Eram în drum spre salon când m-a sunat și mi-a spus că vrea un tatuaj cu Dani Mocanu. Am crezut că e o glumă pusă la cale de colegii mei. I-am zis să vină a doua zi, fără să cred că o va face”, a povestit Picasso pentru CANCAN.RO.

Spre surprinderea lui, tânăra s-a prezentat punctual la programare și era extrem de hotărâtă. Nu doar că avea deja fotografia potrivită, dar a și cerut ca lucrarea să fie făcută într-un loc discret: pe picior. Când artistul i-a propus și un text alături de portret, răspunsul ei a fost clar: „Scrie My King!”.

Procesul a durat în jur de cinci ore, iar rezultatul l-a impresionat nu doar pe tatuator, ci și pe Dani Mocanu. Fata i-a trimis manelistului o poză cu tatuajul, iar răspunsul lui a fost unul pozitiv: „Mi-a spus că a fost foarte fericit”, a declarat Picasso.

Cu toate acestea, tânăra a rămas misterioasă în privința legăturii dintre ea și artist. Nu a oferit detalii, dar a lăsat un indiciu amuzant atunci când a fost întrebată de ce a ales acest tatuaj: „Nu ai idee cât mă protejează pe mine tatuajul ăsta!”, a spus ea, lăsând loc interpretărilor.

Așadar, chipul lui Dani Mocanu nu doar că a ajuns sub pielea fanilor – la propriu – dar se pare că are și puteri… speciale. Cel puțin, așa susține una dintre cele mai înfocate admiratoare ale sale.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments