Adrian Mutu, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, a trecut printr-o viață sentimentală plină de evenimente înainte de a găsi fericirea alături de actuala sa soție, Sandra Bachici. După două căsătorii eșuate — cu Alexandra Dinu (2001-2003) și Consuelo Matos (2005-2013) — „Briliantul” și-a găsit liniștea în brațele Sandrei, cu care s-a căsătorit în 2016. Într-un interviu recent acordat emisiunii DON MUTU, fostul internațional a dezvăluit povestea surprinzătoare a cererii în căsătorie.
O cerere în căsătorie de neuitat: India, aglomerație și izolare
Adrian Mutu și Sandra Bachici s-au logodit în 2015, într-un context cu totul neobișnuit, în perioada în care fotbalistul evolua la clubul Pune City, din India. Cererea în căsătorie nu a avut loc într-un cadru romantic tipic, ci într-un hotel de lux, unde Mutu și Sandra au locuit izolați timp de patru luni. Mutu a povestit că, din cauza haosului din oraș și a traficului infernal, nu au putut părăsi hotelul aproape deloc.
„Am stat patru luni într-un hotel, împreună cu soția mea. A trebuit să includ în contract că o pot lua cu mine, pentru că inițial trebuia să locuiesc singur. Bine că am luat-o, pentru că în India am cerut-o pe Sandra de soție”, a mărturisit Adrian Mutu.
„Ori la balamuc, ori la prea multă liniște”
Experiența de a locui în India i-a testat pe cei doi, iar Mutu a recunoscut că această perioadă i-a ajutat să realizeze cât de bine pot conviețui împreună. Fostul atacant a descris atmosfera din India ca fiind o „nebunie totală”, cu aglomerație constantă, claxoane continue și trafic haotic.
„Ca să fii convins că poți trăi cu cineva, du-te în India sau Maldive și stai o lună. Ori te duci la balamuc, ori la prea multă liniște. Dacă vă întoarceți împreună, atunci sunteți făcuți unul pentru altul”, a explicat Mutu, amuzat de situație.
Cererea în căsătorie: „Am făcut totul în hotel”
Deși orașul Pune oferea peisaje exotice și oportunități de explorare, Adrian Mutu și Sandra nu au avut ocazia să profite de ele. „N-am ieșit patru luni deloc din hotel. Ea unde să iasă singură? Nu înțelegi ce e acolo”, a explicat Mutu. Într-un asemenea context, fostul fotbalist a decis să facă pasul cel mare chiar în intimitatea hotelului de lux unde erau cazați.
„Hotelurile sunt foarte mișto, ai tot ce îți trebuie. Curat, confortabil. Dar dacă te duci acolo pentru fotbal, trebuie să stai aproape de centrul de antrenament și să te ferești de haosul din oraș”, a adăugat el.
După logodna din India, Adrian Mutu și Sandra s-au căsătorit în 2016, iar un an mai târziu și-au întemeiat o familie, aducând pe lume un băiețel pe nume Tiago.