Ion Mînzînă – prieten ,,la catarama” cu Olguța și Ciolacu!


Ion Mînzînă – cel mai susținut președinte PSD de către conducerea centrală a partidului din istoria Argesului

Probabil ca putini argeseni ştiu ca PSD Arges nu a fost niciodata mai bine susţinut de la centru decât este in prezent. In primul rand, datorită faptului ca a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate la alegeri, dar şi pentru ca mai exista un motiv care tine de viaţa personală a preşedintelui Consilului Judeţean Arges. Ion Manzana este de tanar membru al PRM, fiind şi parlamentar in câteva legislaturi din partea PRM si secretar executiv al PRM timp de 8 ani. Încă de tanară, un membru marcant al PRM a fost şi Olguţa Vasilescu, cea care acum este vicepreşedinte PSD la nivel central şi un pion de baza in conducerea partidului. Intre cei doi, tineri fiind, s-a format o relatie extrem de apropiată. Cât de apropiată, noi nu avem de unde sa stim, cert este ca aceasta a durat pana in ziua de astazi, Lia Olguţa Vasilescu fiind chiar invitata de onoare la Conferinţa extraordinară de alegeri în cadrul PSD Argeş. Olguţa Vasilescu a ajuns puţin mai târziu, dar cei prezenţi au aplaudat-o atunci când au observat-o. S-a dus glonţ, la locul rezervat din primul rând şi s-a aşezat lângă Ion Mânzână, favoritul ei la aceste alegeri. Mai mult, în momentul în care a luat cuvântul şi l-a felicitat pe Ion Mînzână pentru victorie, chiar a subliniat că Argeşul are nevoie de un asemenea lider politic. Conform surselor noastre şi cu Marian Ciolacu, Manzana are o relatie nu numai pe linie de partid, ci si una de prietenie, cei doi fiind buni amici.

Ion Manzana este un politician foarte apropiat de tipul politicianul european, deschis, modest şi cu adevărat preocupat de problemele judeţului şi ale oamenilor, fără un limbaj de lemn, aşa cum obişnuiau sa aibă politicienii vechi. Întotdeauna spune lucrurilor pe nume, fără sa se gândească neaparat ce ar fi bine pentru el sa spuna, arătând prin aceasta ca este un om corect şi bine intentionat. Argeşul are nevoie de un om al faptelor, un om care să nu se ascundă în spatele unor clişee, iar Ion Mînzînă este omul care tot timpul spune lucrurilor pe nume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *