Florin Tănase, jucătorul de la FCSB, și Ioana Coman, soția lui Florinel Coman, și-au exprimat public sprijinul pentru Călin Georgescu, candidatul controversat care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Cei doi au transmis mesaje pe rețelele sociale, atrăgând atenția asupra perspectivei lor în legătură cu declarațiile recente ale acestuia.
Mesajul lui Florin Tănase
Florin Tănase, unul dintre cei mai apreciați jucători ai FCSB și un favorit al patronului Gigi Becali, a distribuit pe Instagram un fragment din interviul acordat de Călin Georgescu luni seară. În Story-ul său, fotbalistul nu a adăugat niciun text, dar a folosit două emoticoane sugestive: drapelul României și un creier, sugerând sprijin și apreciere pentru mesajele transmise de Georgescu.
Interviul distribuit de Tănase a inclus afirmații critice la adresa NATO. Georgescu a pus în discuție cererea amiralului Rob Bauer, președintele comitetului militar al NATO, ca țările membre să își adapteze liniile de producție pentru un posibil scenariu de război. „E o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre NATO”, a declarat Călin Georgescu, subliniind lipsa de consultare cu statele aliate.
Ioana Coman, un mesaj mai amplu
Ioana Coman, soția fostului star FCSB Florinel Coman, a publicat un mesaj detaliat pe Instagram, în care și-a exprimat deschis susținerea pentru ideile lui Georgescu. Spre deosebire de Florin Tănase, Ioana a argumentat pe larg motivele sale, invitând urmăritorii să analizeze mai profund mesajele acestuia.
„Vă invit să ascultați toate podcasturile cu Călin Georgescu, ca să înțelegeți realul mesaj pe care îl transmite și ce idei susține (nu scurte informații scoase din context). Sunt una dintre persoanele care îl ascultă de aproximativ 4 ani, nu am auzit de el de pe TikTok. Consider că doar cei care au o conștiință deschisă aud informațiile și le pot înțelege; cei care sunt în frică nu prea au cum să rezoneze”, a scris Ioana Coman în postarea sa.