web analytics

Florin Tănase a dat lovitura! Căpitanul lui FCSB „a semnat” cel mai tare contract cu piteșteanca Medeea!

Florin Tănase (26 de ani) s-a căsătorit cu Medeea, nepoata lui Robert Turcescu.

„Decarul” vicecampioanei României lipsește de pe terenul de fotbal cel mult două luni, iar acesta a profitat de situația în care se află și și-a unit destinele cu Medeea, tânăra care îi era alături de dinainte ca fotbalistul să ajungă la FCSB.

Florin Tănase a cerut-o de soție pe Medeea în urmă cu trei luni, în vacanța pe care au petrecut-o în Zanzibar, iar cei doi îndrăgostiți s-au mișcat rapid și au organizat cununia civilă.

Florin Tănase s-a căsătorit cu Medeea

La doar câteva zile de la momentul în care Andrei Miron, noul căpitan al FCSB, s-a căsătorit, acum a venit și rândul lui Florin Tănase. Deși majoritatea oamenilor din anturajul celor doi îndrăgostiți se așteptau ca Gigi Becali să fie nașul lor, „decarul” vicecampioanei României l-a ales pe Vlad Achim, fotbalistul lui U Craiova 1948 să îi fie părinte spiritual.

Chiar dacă prognoza meteo nu a fost una favorabilă, Florin Tănase și Medeea au spus „DA” în fața ofițerului stării civile în aer liber, la Conacul din Livadă, în timp ce petrecerea a avut loc în interior.

De la marele eveniment nu au lipsit nici coechipierii lui Florin Tănase de la vicecampioana României. Alături de căpitanul lui FCSB au fost Ovidiu Popescu și Florinel Coman, iar cel din urmă chiar s-a fotografiat alături de colegul său din atacul formației roș-albastre. De la petrecere nu a lipsit nici Adi Popa, cel care a venit însoțit de frumoasa Mădălina.

Cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro, Florin Tănase și-a prelungit în vara anului 2021 contractul cu FCSB și a devenit cel mai bine plătit jucător din Liga 1 cu un salariu lunar în valoare de 30.000 de euro pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *