web analytics

CINE ESTE, DE FAPT, ,,BODYGUARDUL” ARGESEAN CARE DUS-O LA ALTAR PE ALEXANDRA STAN


Alexandra Stan s-a căsătorit în mare secret, la Constanța, veste care a surprins întreg showbiz-ul românesc. CANCAN vă prezintă, în exclusivitate, noi detalii despre Emanuel-Petre Necatu, bărbatul care a dus-o la altar pe cântăreață, dar și despre relația dintre el și Roger Bogdan, supranumit “Bodyguard-ul VIP-urilor”.

În primăvară, Alexandra Stan a primit mai multe amenințări de la un fost iubit, motiv pentru care a apelat la echipa lui Roger Bogdan pentru a fi protejată. Din acel moment, lângă artistă a fost permanent Emanuel-Petre Necatu, un bărbat în vârstă de 35 de ani, care, între timp, i-a devenit iubit și, recent, chiar soț. Puțină lume știe, însă, cine este cel care a reușit să-i fure inima cântăreței, într-o „reeditare” românească a celebrului film „Bodyguardul”, cu Whitney Houston și Kevin Costner.

Prieten cu “Bodyguard-ul VIP-urilor” de la 12 ani

Potrivit informațiilor CANCAN, Emanuel a fost bodyguard și a lucrat alături de Roger Bogdan într-un club select aflat în parcul Herăstrău. De asemenea, a asigurat și securitatea la alte petreceri private, unde au luat parte oameni cu greutate din România. Originar din Câmpulung Muscel, soțul Alexandrei Stan face antrenamente cu “Bodyguard-ul VIP-urilor” încă de la 12 ani.

A făcut parte din Federația de Kempo Jujitsu Brazilian BJJ și, la fel ca și Roger Bogdan, este expert în Arte Strada (n.r. autoapărare pentru stradă). A rămas să aibă grijă de Alexandra Stan după ce aceasta a solicitat ajutorul echipei celui cunoscut ca  “Bodyguard-ul VIP-urilor”. Artista și Emanuel se cunoșteau de ceva timp, astfel că tânărul și-a luat angajamentul să o protejeze până când situația se va calma.

Lucrează la Primăria Sectorului 5

Astfel, Alexandra și Emanuel au ajuns să se cunoască mai bine și între ei s-a înfiripat o poveste de iubire care, în urmă cu o săptămână, s-a finalizat cu o căsătorie. Au ținut relația în secret în special pentru că nu au dorit să fie mediatizați mai mult decât era necesar, dar și pentru că amândoi țin la intimitate și nu sunt adepții aparițiilor în presă.

În prezent, Emanuel-Petre Necatu lucrează la Primăria Sectorului 5, însă face, în continuare, sport cu Roger Bogdan și băieții lui. Mărturie în acest sens sunt fotografiile care au intrat în posesia CANCAN. De altfel, între soțul Alexandrei Stan și “Bodyguard-ul VIP-urilor” există o relație aparte, în principal și datorită faptului că amândoi sunt originari din Câmpulung Muscel și au copilărit împreună.

Relație aparte cu Roger Bogdan

La rândul ei, Alexandra Stan are o legătură strânsă cu Roger Bogdan, știe că se poate baza oricând pe el și nu poate uita ajutorul pe care l-a primit în primăvară, când ajunsese să se teamă pentru viața ei din cauza unui fost partener, gelos pe ea.

Alexandra Stan, după ce s-a căsătorit cu Emanuel: “A spus primul «Te iubesc!»”

După ce s-a căsătorit cu Emanuel-Petre Necatu, Alexandra Stan a oferit și o primă declarație, în care a vorbit la superlativ despre cel care i-a devenit soț și care a protejat-o permanent în ultimele luni.

“Noi ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât.

Ulterior, ne-am împrietenit, am început să ținem unul la celălalt, doar că niciunul dintre noi nu avea curajul să dezvăluie lucrul ăsta. Emanuel a spus primul «Te iubesc!» și a fost un moment care m-a detensionat. Un moment pe care îl așteptam și în urma căruia am răsuflat ușurată, în sfârșit, pentru că și eu voiam să zic asta. A fost magic!”, a mărturisit Alexandra Stan, pentru Viva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *