Un bărbat a murit în urma unui accident petrecut noaptea trecută.
„În această seară, la ora 18:32 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Târzia din comuna Brusturi.
Un autoturism (în care se afla doar conducătorul auto) a trecut peste o persoană ce se afla pe partea carosabilă.” – a transmis ISU Neamț
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și Serviciul de Ambulanță Târgu-Neamț.
Pompierii au intervenit pentru scoaterea persoanei de sub autoturism.
„Din păcate bărbatul de aproximativ 60 de ani nu prezenta semne vitale.” – au mai declarat reprezentanții ISU Neamț.
„Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 36 de ani, conducea un autoturism, în localitatea Brusturi ar fi suprins și accidentat o persoană care s-ar fi aflat întinsă pe partea carosabilă.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul pietonului, în vârstă de 57 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.” – a transmis Poliția Neamț.