Un copil a fost accidentat, marţi seară, pe o trecere de pietoni din Iaşi, de o şoferiţă care a fugit de la locul accidentului. Ea a fost găsită în trafic de poliţişti şi dusă la audieri. Copilul a fost transportat la spital, policontuzionat, dar conştient, scrie News.ro.
Accidentul s-a produs în jurul orei 20.30 într-o intersecţie din cartierul ieşean Cantemir.
Pe imaginile care circulă pe internet se observă că un copil este lovit pe trecerea de pietoni de o maşină al cărei şofer nu opreşte pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a acorda primul ajutor.
În apropierea trecerii de pietoni staţiona un alt autoturism, cu farurile aprinse, care încurca vizibilitatea.
Martorii au sunat la 112, copilul fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi. Medicii afirmă că minorul este policontuzionat, dar stabil şi conştient.
”La scurt timp, echipajele de poliţie au reuşit depistarea autoturismului în trafic, stabilindu-se că la volanul acestuia se afla o femeie, de 30 de ani, din municipiul Iaşi. Aceasta a fost condusă la sediul poliţiei pentru cercetări şi fiind testată cu aparatul alcooltest s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice”, a arătat sursa citată.